OFICIAL | Dinamo a ieșit din insolvență! Clubul din Ștefan cel Mare speră să obțină și aprobarea UEFA pentru a evolua în cupele europene

OFICIAL | Dinamo a ieșit din insolvență! Clubul din Ștefan cel Mare speră să obțină și aprobarea UEFA pentru a evolua în cupele europene
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tribunalul București a decis închiderea procedurii de insolvență și reintroducerea în circuitul economic a SC Dinamo 1948 SA, societatea care administrează clubul de fotbal din Liga I, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, administratorul judiciar Cătălin Dascăl.

Dosarul prin care clubul Dinamo 1948 SA solicita deschiderea procedurii de insolvență a fost înregistrat în 13 mai 2014, la Tribunalul București.

Contestația ANAF pune în pericol participarea în ediția viitoare a cupelor europene

Clubul condus de Ionuț Negoiță a acoperit în totalitate datoriile istorice la începutul lunii martie, cu două luni mai devreme decât prevedea planul de reorganizare aprobat de către instanță, pentru a putea participa în sezonul 2016-2017 în cupele europene. În acest sens, la termenul din 25 martie, SC FC Dinamo 1948 SA a solicitat închiderea procedurii de insolvență și reinserția societății în circuitul economic, însă ANAF a contestat planul de reorganizare.

Conform acestui plan, SC Dinamo 1948 SA a avut de achitat 3.486.133 de lei, adică 4,48 la sută din suma aferentă masei credale, care se ridica la momentul intrării în insolvență la 77.826.649 de lei, aproximativ 17,5 milioane de euro.

Categoriile cele mai dezavantajate prin prisma recuperării creanțelor au fost cele bugetare și chirografare. Categoria creditorilor cu creanțe bugetare (în valoare de 24.442.264 de lei, conform tabelului defintiv de crențe) au beneficiat, conform planului de distribuiri, de sume în proporție de 5,93 la sută din totalul grupei, adică 1,45 milioane de lei. Pentru categoriile creanțelor chirografare și creanțelor subordonate, de aproximativ 11,5 milioane de euro, nu a fost achitată de către SC Dinamo 1948 SA nicio sumă prin planul de reorganizare.

La 1 aprilie, judecătorul sindic a respins solicitarea societățiii de ieșire din insolvență, stabilind continuarea procedurii. Decizia instanței a survenit în urma contestației formulate de ANAF la tabelul de creanțe în cadrul procedurii de reorganizare, care s-a aflat pe rol la Curtea de Apel.

ANAF a făcut două contestații, însă ambele au fost respinse de Curtea de Apel București.

Regulamentar, abia din 2017 în Europa. „Câinii” vor cere dispensă de la UEFA

Hotărârea vine la aproape un an și patru luni după ce clubul roș-alb intrase în insolvență, iar „câinii” speră acum vă vor primi și dreptul de a participa în viitoare ediție a cupelor europene.

Regulamentul UEFA prevede însă faptul că o formație are dreptul de a se înscrie în competițiile aflate sub egida forului european abia la un an după ieșirea din insolvență. Asta înseamnă că Dinamo ar putea să joace în preliminarii abia la începutul sezonului 2017-2018.

Totuși, „câinii” speră că vor obține o dispensă de la UEFA, care să le permită să joace în Europa chiar de anul viitor, în eventualitatea în care se vor califica.


SC Dinamo 1948 SA are trei acționari, Ionuț Negoiță, cu 381.041 acțiuni, reprezentând 92,9368 la sută din total, Clubul Sportiv Fotbal Club Dinamo, cu 28.831 de acțiuni, reprezetând 7,0319 la sută, și Cornel Dinu, cu 128 de acțiuni, reprezentând 0,0313 la sută.

Primul club de fotbal din România care a intrat în insolvență a fost FC Rapid, instanța admițând deschiderea procedurii de reorganizare la 7 decembrie 2012. Ulterior, alte opt cluburi de Liga I, Gloria Bistrița, Universitatea Cluj, Oțelul Galați, FC Vaslui, FC Dinamo, CFR Cluj, Petrolul Ploiești și FC Brașov au intrat în insolvență. Dintre acestea, în momentul de față doar trei mai activează în primul eșalon, Dinamo, CFR Cluj și Petrolul. Gloria Bistrița și FC Vaslui au fost dezafiliate de Federația Română de Fotbal, iar Rapid, Universitatea Cluj, Oțelul Galați și FC Brașov evoluează în Liga a doua.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Logodnica lui Darius Olaru: „S-a încheiat!”
Logodnica lui Darius Olaru: „S-a încheiat!”
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
Panduru a numit echipa şi fotbalistul sezonului!
Panduru a numit echipa şi fotbalistul sezonului! "Sunt evidente". Acord în privinţa alegerilor
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Momentul impactului când un Porsche intră în viteză şi spulberă o maşină de poliţie. Un agent de 43 de ani, în stare gravă la spital
Momentul impactului când un Porsche intră în viteză şi spulberă o maşină de poliţie. Un agent de 43 de ani,…
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Carlos Corberan, numit antrenor la Valencia
Carlos Corberan, numit antrenor la Valencia
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×